Bruegel în idei & chei

Pieter Bruegel cel Bătrân a fost un artist a Renașterii nordice, ale cărui picturi captivante oferă o celebrare a masei comune a omenirii, în contrast cu pictura religios-pioasă care a dominat mult timp arta Renașterii secolului precedent. Născut pe arealul ocupat azi de Olanda, la 1520, într-o familie de țărani, lucrările sale s-au aplecat asupra vieții de la sat, religiei, superstițiilor și intrigilor socio-politice ale vremurilor sale. Aceste teme au fost abordate într-o cheie umoristică, accentuată de elemente grotești, cu un interes față de individ și cu un scepticism sănătos față de om și de nararea faptelor sale mărețe.

2968

foto: theguardian.com

Idei & chei

Contribuția stilistică cea mai notabilă a lui Bruegel la istoria artei a fost forma de narare a compoziției, prin care un peisaj întins e umplut de mase mari de oameni, figuri grupate de-a lungul pânzei în scopul redării unor focare de intersecție diverse. Peisajele suprarealiste, reminiscențe ale bătrânului său compatriot, Hieronymus Bosch, îl delimitează pe Bruegel de mulți alți artiști ai Renașterii care au ales armonizarea vizuală a compozițiilor, oferind instantanee asupra persistenței viziunii medievale a societății umane ca fiind haotice și nesupuse.

În acord cu preferințele sale legate de compozițiile complexe, Bruegel a realizat și o serie de picturi inspirate din mitologie sau din istorie, în care atenția e deturnată de la subiectul lucrării spre viața cotidiană din jurul acestuia. De exemplu, în Peisaj cu căderea lui Icar, căderea legendarului erou e simbolizată doar prin redarea unor picioare deasupra apei  care se scufundă tot mai mult. Această abordare reprezintă, totodată, o detașare de la atenția asupra figurilor eroice din arta renascentistă, sugerând a fraternizare cu marea masă a umanității.

Bruegel a fost un pionier și-n ceea ce azi a devenit cunoscut drept „pictură de gen”, reprezentând scene uzuale din viața și muncile oamenilor într-o manieră onestă, cu empatie și, ocazional, cu umor…

Abordare notabilă în secolele care i-au urmat, mai ales, această centrare asupra vieții cotidiene avea să devină baza unui nou etos artistic denumit Realism.

Prea puțin preocupat de omagii aduse eroilor mitici sau biblici, în schimb, acesta are puține rețineri în reprezentarea petrecăreților de la sate sau a procesiunilor cerșetorilor orbi.

Peisaj cu căderea lui Icar (1558)

Una din cele mai faimoase picturi ale lui Bruegel, lucrarea încorporează în prim plan, spre orizont, o vedere extinsă a mării. Mai aproape de noi, un fermier își împinge plugul, un cal. La dreapta sa, pe-un platou inferior, un păstor își veghează turma. La dreapta prim-planului, un pescar cu spatele la privitor își aruncă plasa undeva la marginea apei în timp ce în apropierea țărmului, jos, în partea dreaptă, două picioare se mișcă-n aer: o referință amuzantă a titularului narațiunii ce pare, astfel, expus în planul inferior al scenei.

Această pictură e una din cele două lucrări ce înfățișează povestea lui Icar din Metamorfozele lui Ovidiu. Acestea au fost singurele lucrări create de Bruegel după teme mitologice, în real contrast cu preocupările sale contemporane asupra narațiunilor eroice. Povestea se centrează asupra morții lui Icar, băiatul care-și dorea să zboare într-atât de mult, încât și-a construit aripi din ceară și pene. Neascultând avertizarea tatălui său de a nu zbura prea aproape de soare, aripile i s-au topit, iar acesta a sfârșit în mare. Ne-am aștepta ca acest mit să formeze punctul central de focalizare al picturii lui Bruegel, însă-n loc de aceasta, el devine un simplu incident țesut pe-o imensă frescă a vieții rurale de zi cu zi, dispariția eroului devenind aproape ridicolă în contrast cu restul peisajului. Compoziția este atât irelevantă, cât și subtil-filosofică, redând un scepticism evident pentru picturile de esență mitologică, bombastice, care au dominat secolul anterior în arta renascentistă.

Această lucrare a fost subiectul multor speculații morale, centrându-se în special în jurul diferitelor figuri reprezentate de pictor, care rămân nepăsătoare la situația lui Icar. Mutarea lui Icar dinspre centrul scenei a fost interpretată drept o indicație de păstrare a atenției asupra vieții cotidiene.

Ulei pe pânză, Muzeul Regal de Arte Frumoase, Bruxelles, Belgia

1200px-Pieter_Bruegel_de_Oude_-_De_val_van_Icarus

foto: Wikipedia

 

Lupta dintre carnaval și postul Paștelui (1559)

Într-una din cele mai sângeroase și haotice picturi ale sale, Bruegel ne oferă o densă reprezentare alegorică a părților componente care susțin caracterul uman prin asociere cu revelarea obiceiurilor a două sărbători din epoca modernă. La stânga, participanții unui carnaval balansându-se cu strășnicie: un bărbat gras călare pe-un butoi cu bere, prăjind un cotlet de porc în frigare. Acesta domină o scenă populată de măscărici, tălmaci, muzicieni și cerșetori. La dreapta, figura costelivă a unui personaj care ține post, îmbrăcat în veșminte de călugăr, întinzând un platou cu pește în plin contrast cu alte oferte mai bogate. În spatele său, siluete ascunse în spatele unor veștminte cu glugă apar de sub arcada unei biserici, reprezentări ce subliniază, totodată, semnificația abstinenței din timpul postului. În partea opusă a pânzei, taverna oferă o imagine de fundal în opoziție, reprezentând păcatele și plăcerile cărnii.

Redarea simbolică și complexă a statutului păcatului și pietății, plăcerii și durerii, judecății și pocăinței, la Bruegel, își află rădăcinile în opera altui maestru olandez, amintit anterior – Hieronymus Bosch. În tripticul său suprarealist, Grădina plăcerilor lumești (1495-1505), Bosch oferă o serie de peisaje populate de figuri într-o relativă stare de grație și pierzanie. Cu toate acestea, creația lui Bruegel e notabilă prin lipsa oricărui subtext supranatural: acolo unde Bosch ne arată înfricoșătoarele consecințe ale greșelii omenești, Bruegel prezintă atmosfera carnavalului ca o forță de rebeliune și subversiune fără a oferi vreo judecată pozitivă în vreun fel

16664746051_cfbd6daf39_b

foto: flickr

Lupta dintre carnaval și postul Paștelui a reprezentat, în parte, un conflict desfășurat în țara natală a pictorului. În 1556, Țările de Jos, aflate anterior în posesia vastei puteri a dinastiei Habsburgilor, au trecut sub suzeranitatea regelui Filip al II-lea al Spaniei, care a căutat să imprime o domnie de esență catolică, mult mai strictă și mai directă. În același timp, provinciile din interior erau mai apropiate de mișcarea Reformei Protestante, care vedea festivitățile catolice, precum cea din perioada postului, cu o suspiciune profundă. Energia carnavalescă din partea stângă a tabloului nu semnifică spiritul dezvoltat al protestantismului – care tindea să fie mai represiv cu privire la calendarul sărbătorilor tradiționale decât catolicismul – ci obstinația asupra obiceiurilor păgâne și a caracterului rebel al unei culturi oprimate.

tablou în ulei Muzeul de Istorie a Artei, Viena

595dc946-f69f-4b8d-9a44-bad39d88b3e9

Hieronymus Bosch, Grădina plăcerilor lumești (1495-1505); sursa: museodelprado.es

 

traducere și adaptare după un articol de pe The Art Story: Mihai Cotea

2 răspunsuri la “Bruegel în idei & chei”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: