Și am ajuns și la tradiționala postare cu minicronicile lecturilor cu care m-am întâlnit în concediu. Acest an m-am rezumat doar la patru titluri, cu toate că ar fi intrat și a cincea, mai cu seamă că nu am avut neapărat „mână bună”, cum se zice, jumătate din acestea alese terminând prin a mă dezamăgi.
Dar, despre cărți numai de bine, nu? Cu sinceritate.
Inima mea și alte găuri negre, Jasmine Warga
Herg Benet, 2017, 328 p.
3*
Romanul de debut al autoarei americane Jasmine Warga, apărut în State în anul 2015, a fost tradus la noi de către Cristina Nemerovschi. În centrul poveștii o găsim pe Aysel, o tânără adolescentă, pasionată de fizică, ce-și planifică sinuciderea prin intermediul unui site creat exact în acest sens (Parteneri pentru Sinucidere) și unde-l întâlnește pe Roman (aka FrozenRobot), la rându-i marcat de o tragedie familială ce-l poartă spre planificarea ultimei ieșiri.
Pe cât de original și frust intră autoarea în subiect, pe atât de tare atinge, în cele din urmă, clișeele literaturii americane de consum în care, grație happy-end-ului, cei doi sfârșesc amorezați (cum era de așteptat) și-și reevaluează alegerile (Sorry pentru spoiler, dar nu am avut de ales). Totodată, pe cât de pasionată de fizică e Aysel, pe-atât de pisăloagă e autoarea cu ideea energiei potențiale pe care o amintește ori de câte ori are ocazia. Mulțumită ei am înțeles, în sfârșit, ce presupune energia potențială (după cum era de așteptat, am eșuat lamentabil la științele exacte în școală), dar mă dor ochii, mă dor de cât de mult i-am dat peste cap cu fiecare ocazie în care citeam infama expresie. 🙂 Nu mă înțelegeți greșit, e un roman ok, lectura curge frumos, nu ne batem capul cu filosofii și idei ce dau de gândit, doar că, personal, nu suport nimic ce intră în spectrul comercialului artistic. Totuși, apreciez ideea de bază, maniera în care a fost conceput romanul și faptul că nu am găsit niciun personaj excesiv înăuntrul narațiunii. Asta ar fi deturnat totul.
„Inima mea și alte găuri negre” (un titlu superb!) nu te va salva de la sinucidere, dacă asta te frământă, însă marșează pe o idee faină care are ceva potențial s-o facă – iubirea ca salvare de la moarte. Și ce fain că tocmai autoarea „Păpușilor”, Cristina Nemerovschi, a tradus acest roman. 🙂 Un „Love Story” în sens invers.
Scârba sfântului cu sfoară roșie, Flavius Ardelean
Herg Benet, 2015, 272 p.
5*
Acest volum deschide trilogia „Miasma” și redă drumul inițiatic, viața și prima moarte a sfântului Taush de Gaisterștat, așa cum sînt ele tălmăcite de un fost companion al sfântului, schelet, la momentul acțiunii 🙂 Bartholomeus Pumn-de-oase. Considerat basm de către autorul și culegătorul poveștii, volumul e o capodoperă da capo al fine. Nu spun asta prea des, dar Flavius Ardelean e unul din cei mai buni (și nebuni) autori români contemporani, pe care vi-l recomand cu toată încrederea. Sigur că stilul său implică o anumită rezistență la scene grafice dure și violente, „horror”, să zicem, dar maniera în care-și spune povestea Ardelean e absolut captivantă. Pentru prima dată pot spune cu mâna pe inimă că trăgeam de timp ca să nu termin cartea, pentru că-mi plăcea prea tare.
Nu o să vă plictisiți citind Scârba sfântului cu sfoară roșie, ba chiar veți rămâne ușor surprinși cum scriitorul reușește să îmbine un limbaj care ne aduce aminte de basmele dragi ale copilăriei noastre cu transpunerea ideilor sale geniale și originale, o parte din ele ilustrate grație artistei Ecaterina Boricean.
Dați-vă voie să evadați într-un tărâm aparte și țineți-vă bine – nimic nu e ceea ce pare.
Prezența – arta păcii și a fericirii, Rupert Spira, vol.I
editura Cartea Daath, 2013, 200 p.
4*
Această lectură a reprezentat prima întâlnire avută cu autorul și profesorul Rupert Spira. În cartea sa, Spira se concentrează asupra afirmației „eu sunt”, care înglobează filosofia Prezenței Conștiente.
Cartea nu este greoaie, iar autorul reușește cu brio să îmbine frumos propria filosofie cu un real talent de povestitor, grație analogiilor simple și cât se poate de bine redate, astfel încât noi, ca cititori, să pătrundem în mintea sa complexă. Cartea mi-a adus aminte de volumul Sinele al lui David Hawkins (apărut la aceeași editură) și poate că asta m-a influențat puțin cam mult la evaluarea cărții per total, dar, una peste alta, volumul merită toată atenția. Autorul nu se complică și nu ne complică cu idei peste idei peste filosofii greu de înțeles, dimpotrivă, își repetă propriul adevăr în mai multe moduri de-a lungul cărții, toate ușor de absorbit și îmbrățișat. Prezența este, până la urmă, adevărata noastră natură, dincolo de iluziile care ne consumă zilnic și ne direcționează spre fantasma separării de Întreg.
Ah, știți că ziceam la începutul articolului că ar mai fi încăput o carte la cele patru alese pentru acest concediu? Ei bine, aceea ar fi fost Prezența, vol.2, „Intimitatea Experienței”, pe care am omis s-o iau cu mine, din păcate…
Privind înăuntru, Petronela Rotar
Herg Benet, 2018, 336 p.
2*
Cartea Petronelei Rotar e o confesiune. Spre deosebire de celelalte cărți de ficțiune ale sale, Privind înăuntru e un soi de biografie a traumei și vindecării ei, reușite de autoare prin psihoterapie. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii sau cărțile care se iau prea mult în serios, or acest volum, din nefericire, păcătuiește în acest sens de mai multe ori, până într-acolo încât psihoterapia pare că devine o soluție la mai toate problemele pe care le avem noi, oamenii. Nu zic, o fi așa, nu sînt împotriva ideii, iar în cazul autoarei acest lucru s-a dovedit o soluție. Ea însăși a reușit astfel, conform destăinuirilor ei, să treacă peste toate acele traume și episoade dureroase și sensibile ale vieții ei… chit că ,în cazul tatălui, personal cred că a dat în sindromul Stockholm, dar mă rog. Ideea e că n-am reușit să termin de citit cartea și nu pentru că nu aș fi rezonat deloc cu ea, ci pentru că, ei bine, de la un timp încoace nu mai lungesc agonia dacă subiectul nu mă convinge. Sînt prea multe cărți ce așteaptă să fie citite și care ascund adevăruri valoroase și obiective între coperți. Plus de asta, nu simțeam nevoia să intru în toate camerele biografiei autoarei. Poate vă întrebați de ce am mai cumpărat-o… nu știu. 🙂
Ei bine, aceasta a fost lista mea cu cărți citite-n vacanță. Nu toate au fost, neapărat, lecturi de vacanță, doar că-n scurta și prea rapida mea selecție, am considerat că ele prezintă povești ușor abordabile. De exemplu, aș fi stăruit mai mult timp asupra unor afirmații ale autorului Rupert Spira și poate că aș fi intrat și mai frumos în povestea lui Taush de nu mă legăna experiența de peste zi a valurilor mării. No, cel puțin mi-a ieșit din nou – nu am ales doar romane. 🙂
Colțul Cultural 
2 răspunsuri la “Niscaiva cărți pentru vacanță”
La cuvântul tău despre „Inima mea și alte găuri negre” (titlu remarcabil!), mi-am adus aminte de o îndrăgosteală de-a mea, din secolul mult trecut. Mă fascina un bărbat deștept, genul „scientist” (întotdeauna m-au atras bărbații cu un intelect peste medie), îl atrăgeam și eu, ca o nălucă, aș zice (căci nu mai „pățise” așa ceva), iar „energia potențială” a apărut de câteva ori în discursul meu – direcționat către dumnealui – care dorea să exprime starea cu care mă învrednicisem de când „el” apăruse în decorul și consistența zilelor mele. Ah, ce plăcere îmi face să-mi amintesc… Aș vrea chiar să-i vorbesc și acum.
Îmi plac postările tale, atât cât reușesc să citesc. M-aș înfrupta din tot ce pui aici, tu aduci substanță și esență.
Cu drag mare,
Anica
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mulțumesc tare, Anica! Ce e și cu efectul undelor…. nu mă gândeam să ating o amintire atât de apropiată inimii tale, dar s-a nimerit drăguț. Mulțumesc și pentru cele împărtășite! Trebuie că a fost un episod interesant 🙂
ApreciazăApreciază