Budapesta ’56-60. – partea 6 (FINAL)

PARTEA 5 AICI

 

În Transilvania, tensiunilor economico-sociale li s-au suprapus cele interetnice. Pe acest fundal, evenimentele din Ungaria au încurajat tendinţele naţionaliste antiromâneşti din Ardeal. Izolat s-au înregistrat incidente la graniţa cu Ungaria unde, la unul din punctele de frontieră din Ungaria, au fost trase focuri de armă asupra grănicerilor români.

 

Studenţimea

Motivele de nemulţumire ale studenţilor erau numeroase: neconcordanţa dintre pregătirea universitară şi slujbele oferite după absolvire, favorizarea membrilor de partid, a liderilor organizaţiei UTM şi a absolvenţilor sau cursanţilor facultăţilor muncitoreşti la acordarea burselor şi a altor beneficii, calitatea slabă a unor cadre didactice ş.a. Deşi, pe ansamblu, încadrate în tendinţele destalinizării şi ale tendinţei generale către comunismul naţional, mişcările studenţeşti au fost percepute de către autorităţi drept o ameninţare directă la adresa puterii comuniste. Totul a început la Timişoara unde, la aflarea veştilor despre revoluţia de la Budapesta, studenţii din ultimul an de studiu ai Facultăţii de Mecanică din Institutul Politehnic au iniţiat la 30 octombrie 1956, convocarea unei adunări generale  la care au fost invitaţi atât rectorul Institutului, cât şi decanul şi prodecanul Facultăţii de Mecanică. În urma întâlnirii acestora a rezultat un memoriu de 12 puncte în curpinsul căruia figurau atât obiective politice şi economice de interes general, precum şi retragerea imediată a trupelor sovietice din ţară, relaţii economice cu toate ţările, inclusiv cele capitaliste, lichidarea cultului personalităţii lui Stalin cât şi revendicări specifice.

foto: asapteadimensiune.ro

        După modelul Comandamentului General creat în capitală în chiar seara zilei de 30 octombrie, un comandament local s-a constiuit de îndată la Timişoara cu rolul de a implementa măsuri represive ce includeau arestarea şi transportul studenţilor „într-un loc special” în scopul trierii acestora de către organele de Securitate şi descoperirii „elementelor duşmănoase”, suspendarea cursurilor, blocarea căminelor de către militari înarmaţi şi deschiderea focului în caz de necesitate. Trierea studenţilor trebuia să se facă până-n 3 noiembrie 1956, pentru a se reintra rapid în normalitate şi a evita o grevă generală.

Deşi mass-media a trecut sub tăcere evenimentele de la Timişoara, românii au aflat despre acestea prin intermediul posturilor de radio Vocea Americii şi Europa Liberă. La Cluj, mişcări de protest s-au înregistrat aproape exclusiv în rândurile studenţilor Universităţii „Bolyai”, cu limbă de predare maghiară şi mai puţin în rândurile celor de la Universitatea „Victor Babeş”, cu limbă de predare română. Însă evenimentele din Ungaria au activat şi unele cercuri iredentiste maghiare, ce promovau ideea cedării Transilvaniei către Ungaria. Vizitele pe care scriitorul maghiar Aron Tamaşi le-a efectuat la Universitatea „Bolyai” din Cluj, au promovat, în rândurile studenţimii maghiare clujene, ideea că, sub presiunea ONU, Uniunea Sovietică se va retrage din Ungaria, Polonia şi România, creându-se contextul favorabil unor revizuiri teritoriale. În centrul universitar Bucureşti, nemulţumirile studenţeşti s-au manifestat încă înainte de izbucnirea revoluţiei maghiare. Acest fapt a ajuns să fie discutat chiar la nivelul conducerii superioare de partid. Erau planificate unele manifestaţii similare celor maghiare în piaţa Universităţii, însă contextul internaţional şi intern nefavorabil – la 4 noiembrie tancurile sovietice intraseră deja în Budapesta, la Bucureşti fuseseră făcute deja primele arestări – precum şi măsurile preventive drastice luate în 5 noiembrie în piaţa Universităţii – împânzirea sa cu agenţi de Securitate şi miliţieni, baricadarea clădirilor din jurul pieţei şi plasarea de mitraliere la ferestrele acestora, staţionarea trupelor de Securitate pe toate străzile adiacente, traversarea sa continuă de către camioane cu brigăzi muncitoreşti înarmate cu răngi de fier – a făcut ca manifestaţia să nu mai aibă loc.

 

Urmările mişcărilor studenţeşti

Măsurile luate de regimul de la Bucureşti în urma desfăşurării mişcărilor studenţeşti s-au focalizat pe reprimarea celor implicaţi, „pacificarea” tineretului studios şi prevenirea reiterării unor astfel de evenimente în viitor. Din facultăţi au fost eliminaţi toţi foştii deţinuţi politici sau cei care aveau în familie un deţinut politic. Exmatriculările nu i-au afectat doar pe studenţii participanţi, ci şi pe toţi cei care într-o măsură mai mare sau mai mică, avuseseră vreo legătură cu mişcările studenţeşti. Concomitent, s-au luat măsuri de „îmbunătărire” a compoziţiei sociale a studilor şi corpului didactic. Însă măsurile luate de noul ministru al Învăţământului, Miron Constantinescu, către finele anului 1956 ce urmăreau simplificarea planului de învăţământ au avut o aplicabilitate temporară, în 1957 revnindu-se la orarul iniţial.

Plenara CC a PMR din 27-29 decembrie 1956 a decis creşterea nivelului de trai a populaţiei prin investiţii în agricultură, industrie uşoară şi alimentară şi în construcţia de locuinţe, creşterea în viitor a salariului mediu tarifar cu 36%, creşterea netă a venitului mediu cu 15% dar şi epurarea structurilor de partid şi de stat de toate elementele „contrarevoluţionare”.

Tot consecinţele directe ale mişcărilor studenţeşti trebuie considerate Decretul nr.318 din 21 iulie 1958, ce extinde pedeapsa cu moartea (introdusă în ianuarie 1949) şi asupra celor care ar fi îndrăznit să angajeze statul român prin declaraţii de neutralitate sau de război, precum şi unificarea uiversităţilor „Babeş” şi „Bolyai” din Cluj, decisă la începutul lui iulie 1959.

 

extras din

ADRIAN POP- Originile și tipologia revoluțiilor est-europene, București, editura Enciclopedică, 2010