Sînt neliniștit, setos de lucruri depărtate.
Îmi zboară sufletul în dorul de-a atinge
umbrita mantie-a nemărginirii.
O, Depărtare, dincolo de hău,
oh, sfîșietoare-i chemarea flautului tău!
Eu uit, de-a pururi uit că n-am aripi să zbor,
că sînt înlănțuit aici, de lut, pe totdeauna.
Sînt nerăbdător și treaz,
sînt un străin într-o străină țară.
Răsuflul tău m-ajunge
șoptindu-mi o speranță nesperată.
Graiul tău e cunoscut inimii mele
cum este propriu-i grai.
O, tu cel prea Departe să te caut prin hău,
oh, sfîșietoare-i chemarea flautului tău!
Eu uit, de-a pururi uit că nu știu calea,
că n-am un telegar întraripat.
Sînt neștiutor, hoinar în propria-mi inimă.
În negura-nsorită a orelor de lîncezire,
ce vastă vedenie ți se-ntruchipează în albastrul cer!
O, tu Sfîrșit-Îndepărtat din hău,
oh, sfâșietoare-i chemarea flautului tău!
Eu uit, de-a pururi uit că pretutindeni am zăbrele
în casa-n care singur viețuiesc.
tălmăcire: George Dan
foto: Pixabay
Colțul Cultural 