Cuvântul zilei, despletiri filosofice și-un pod

Zilele trecute mă trezeam din moleșeala unei zile gri, interior-exterior și retur, grație notificării unei aplicații pe care ar trebui să o avem cu toții la îndemână. O aplicație în care se regăsesc aproape toate cuvintele limbii române, explicate ca la carte. Nu de alta, dar ca să știm despre ce vorbim atunci când o facem și să nu vorbim fără noi. De fapt, asta ar trebui să fie principala unealtă a exprimărilor, după bunul simț.

Ring, ring. Aplicația-mi amintea că era momentul pentru „cuvântul zilei”, ales după un algoritm propriu. În acea zi picase un cuvânt foarte interesant, pe care nu-l cunoșteam, de altfel, și care m-a fascinat din start: „pandemoniu”. Curios și bucuros că aveam să învăț ceva nou, colorându-mi ziua, am atins ecranul tactil pentru a ajunge la explicația cuvântului. Explicațiile cuvântului și, interesant fapt, se oferea prima dată lămurirea livrescă a pandemoniului. Suna așa: pandemoniu = (livresc) Loc de reuniune a demonilor; adunarea, sfatul demonilor.

Ieșind din infern, ca Orfeu, cu Explicația de mână, am ajuns pe tărâmul figurilor. Acolo aflam că „pandemoniu”, cuvântul zilei, înseamnă, la figurat, „adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția”. „Nici că se putea o alăturare mai interesantă”, m-am trezit spunându-mi cu voce tare.

Trecând peste primul sens, pe care-l voi păstra la sertărașul de creație, m-am oprit la al doilea sens, la cel figurat care, cumva, erupea din primul. În acel moment, explicația apariției acestui cuvânt era clară, nu și intenția. Prilej numai bun pentru despletiri filosofice.
Primul lucru pe care l-am făcut, am aruncat câteva privi în jur. Despre corupție, numai de bine (sâc), dezordinea crește pe zi ce trece, însă discordia… aici e ceva. Asta da despletire! „Da, despletire”, îngânam, iar, încurajându-mă să merg mai departe. „Ce altceva, dacă nu o concordie despletită?! Asta e discordia”.

Tot jucându-mă cu termeni latini, profanând agora minții mele, am ajuns pe-un pod. Un pod lung, cât varianta latină a cuvântului ”echilibru” – aequilibrium. Și iar am dat cu privirile de pământ, în stânga-dreapta, oftând la orice pas, pentru că nu puteam să duc podul ăsta lung cu mine și afară. Nu singur. ”Asta nu vom putea decât împreună”, mi-am spus.
Să luăm podul echilibrului și să-l înfigem în inima scorpiei de discordie, apoi să ne așezăm pe el, bălăbănindu-ne picioarele deasupra hăului cu liniște pentru a reîmpleti concordia. De asta e nevoie!

Mi-am păstrat mult timp în minte imaginea asta. Așa apăruse cuvântul zilei, acum avea sens. Pentru a uni un fenomen cu un pod necesar.

publicat inițial pe eZiarulTău

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: