Citite în vacanță

 

Ei bine, chiar și-ntr-o perioadă plină de provocări și de schimbări, iată că am reușit să găsesc un răgaz să iau o pauză, mai mult decât necesară, după un episod la fel de provocator și de nesigur din viața mea. Și am citit. Nu știu dacă e mult sau puțin, n-aș vrea să fac o postare tip inventar sau să creez, în cadrul acesteia, fișe de lectură, ci am să continui ceva ce seamănă cu o tradiție pe blogul meu. De câțiva ani, în luna august, pe la final, las câteva note despre ce cărți am citit când am lipsit de pe blog. Când m-am liniștit, după tumultul unei așa-zise rutine provocator de nesigure (sîc) numită viață. Asta am să fac și acum, fie iertat 🙂

 

O viață nouă, nouă (Gerrit Brand)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este coperta_o-viata-nou-noua-gerritbrand.jpg

foto: Herg Benet

Voi începe seria gândurilor mele scrise cu acest roman care m-a surprins cât se poate de mult. Nu e vreo capodoperă și nici nu propune un subiect exotic, cum fac unii, nu spui cine 😉 însă e o carte scrisă foarte bine. Inițial, pe pagina editurii, coperta a fost prima care mi-a atras privirea. Mă și gândeam că va conține o poveste cu conți și contese, deși nu sînt fanul lor sau, măcar, un strop de high-society adusă la zi. Această ultimă sclipire s-a și adeverit. Autorul, olandez de origine, propune o autopsie a vieților unor potentați din țara sa, așa cum sînt ei și așa cum, cel mai probabil, trăiesc majoritatea dintre ei. Tadema, personajul principal, este un burghez matur și cuminte care deține un magazin de bijuterii și este însurat cu o soție aparent fadă și lipsită de strălucire (Adèle)… până când apare în scenă Theo van Echten, un baron interesat de cea mai scumpă bijuterie din magazinul lui Tadema… și nu, nu mă refer la ceasul de două sute de mii de euro, denumit sugestiv, Grande Complication.

Dacă vă sună a romance sau a telenovelă veche, nu e. Vă asigur că romanul redă cu o acuratețe uimitoare ființa umană în toate luminile și, mai ales, umbrele sale. Conversațiile frivole (frivolitatea personajelor pline de bani e redată admirabil), harababura născută în urma unei întâmplări cu efectul fluturelui în viața tihnită a unui om plictisit de propria sa rutină, plot twisturile și mulțimea de personaje bine închegate-n poveste sînt toate recomandări spre lecturarea unui roman ușor de citit, dar presărat cu surprize până la ultima pagină.

editura: Herg Benet

an: 2018

traducere: Jeanette Carp

pagini: 304

aprecierea mea: 5*

loc de întâlnire cu cartea AICI

 

Cronicile fetei lup: volumul 1- Ceața (Cristina Nemerovschi)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este coperta-cronicile-fetei-lup-vol1-ceata.jpg

foto: Herg Benet

Pe Cristina o citesc constant de câțiva ani încoace și fiecare titlu de-al ei sau fiecare volum la care a contribuit, îmi atrage atenția automat. Așa a fost și cu acest roman, lansat anul trecut și care duce mai departe, cumva, seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania”. Practic, m-am trezit în mijlocul unei povești tip arbore, cu încrengături în celelalte cărți ale seriei, dar fără a îngreuna citirea volumului separat de ele, un lucru pe care l-am apreciat. Am regăsit autenticitatea personajelor Cristinei,  modul direct în care se prezintă, dar povestea nu m-a prins la modul la care m-au prins alte povești de-ale ei, deși știu că raportarea e injustă. Răzvrătiții, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Rockstar sau Sânge satanic sînt altceva, această serie, cu vrăjitoare și fete vârcolac (precum Nori, personajul principal al cărții) merge pe altă filieră. Mai mult spre literatura de consum, nu neapărat pe scrisul pieptiș, curajos, aproape militant, din unele dintre cele mai bune romane ale Cristinei și cumva, dacă nu era un roman al ei, poate nu m-aș fi apropiat de poveste. Totuși, nu e un roman rău, nici unul pe care să nu-l recomand.

Povestea lui Nori te duce din inima Transilvaniei, în satul fictiv V., până în Budapesta, în itinerariul devenirii acestui personaj destul de puternic și pe care, sper eu, Cristina îl va dezvolta ulterior, în celelalte volume ale seriei. 

Mi-ar fi plăcut ca unele episoade să nu fie fugărite într-atât 🙂 pe bune, am avut impresia că anumite scene au fost scrie cu 1000 de kilometri pe oră, iar la final eram „what? Și gata? Asta-i scăparea lui Nori din capcana întinsă de mama lui Luka pentru a vindeca-o pe Elena cu transfuzii cu sânge de vârcolac?; cum rămâne cu Luka, after all? Și povestea de dragoste cu Ilya?”. Totuși, am impresia că aceste lucruri au fost lăsate dinadins așa pentru a fi reluate în volumul 2, Cristina nu e o scriitoare superficială. 

Mi-a plăcut umorul cărții, personajul Nicolas e delicios, mi-a plăcut de Nori, am regăsit și doza de sensibilitate a Cristinei, în contrapondere cu reprezentarea brută a realității, iar cartea se citește într-o zi. Dacă stau bine să mă gândesc, atât mi-a luat să o citesc. 

Adolescenții și cei tineri în spirit vor iubi acest volum, la fel ca orice alt roman din bibliografia Cristinei. 

editura: Herg Benet

an: 2019

pagini: 191

aprecierea mea: 3*

loc de întâlnire cu cartea AICI

 

Noi în secolul XXI – volumul 1: Adolescenții (Iarina Pascu, Mândra Florescu, Marian Leuteriu)

foto: Cartea Daath

Cum să nu-i iubești? Sinceri, creativi, talentați, sensibili, cei trei adolescenți care întregesc acest volum colectiv se dezvăluie ca în fața unei oglinzi. Mi-a plăcut mult modul inteligent în care Iarina se întreabă despre lume și dezvăluie ceea ce simte despre viață, talentul Mândrei, care lasă cuvintele deoparte și aduce la lumină harul ei artistic sau sensibilitatea lui Marian și, totodată, autenticitatea și curajul lui Claudiu.

Volumul e împărțit în trei și, conform conceptului acestei serii (pe care am descoperit-o de la volumul 2, unde au contribuit Daniela Marin și Daria Gănescu, și pe care-l recomand cu cea mai mare căldură), fiecare autor are un „Caiet” în care se deșartă pe sine însuși/însăși la modul cel mai sincer.

Am pus mâna pe această carte înainte de a afla că editura Cartea Daath anunță intenția publicării unui al treilea volum al seriei și că, în acest sens, a emis un soi de call for papers, pentru interesați. Și da, vreau să trimit și eu caietul meu, poate am noroc. 🙂

În orice caz, nu ocoliți seria „Noi în secolul XXI” pentru că reprezintă un demers editorial firesc și original prin care oameni faini, oamenii timpului lor, se redau spre recunoașterea sufletească cititorilor cu tot ce au ei mai bun și mai curat, iar acest prim volum o demonstrează cu prisosință. Recomand!

editura: Cartea Daath

an: 2012

pagini: 98

aprecierea mea: 4.5*

loc de întâlnire cu cartea AICI

 

Misterul de la Sittaford (Agatha Christie)

 

foto: cartionline.net

Deși nu mă număr printre împătimiții romanelor polițiste scrise de Agatha Christie, trebuie să recunosc că, din când în când, simt nevoia acelui suspans nebunesc pe care-l creează bătrâna doamnă a literaturii polițiste, reușind aproape întotdeauna să ne deturneze atenția de la marele făptaș, descoperit abia la final când, laolaltă cu palma pe care ne-o dăm peste frunte într-un acces de surprindere totală, cădem lați în fața talentului scriitoricesc al autoarei. 

Romanul acesta nu e unul din cele mai bune romane ale lui Agatha Christie, simt asta, dar asta nu înseamnă că nu merită să descoperim povestea întortocheată dintr-un orășel izolat, în vârf de munte, acolo unde aflarea veștii morții căptianului Trevelyan este descoperită prima dată în cadrul unei ședințe de spiritism, înaintea găsirii trupului. Unde mai punem că ședința de spiritism are loc în vila căpitanului, pe care acesta a închiriat-o recent unor femei, mamă și fiică, mai mult decât dubioase. Făptașul participă la această serată, dar mobilul crimei, dezvăluit la final, mi s-a părut un pic tras de păr. În același timp, numărul și succesiunea personajelor devine, la un moment dat, derutant. Totuși, am apreciat enorm fluiditatea cărții și m-am atașat tare de povestea din planul doi, nicidecum de unul din personajele principale. Mă refer la inteligenta Emily și la personajul jurnalistului Charles Enderby. Cei doi, împreună, vor reuși să contribuie enorm la descoperirea asasinului căpitanului Trevelyan. 

editura: Univers

an: 1977

traducere: Virgil Lefter

pagini: 219

aprecierea mea: 3*

loc de întâlnire cu cartea AICI

Territoria (Oleg Garaz)

foto: Nemira

Am așteptat și am amânat nepermis de mult citirea acestei cărți ce mi-a atras atenția în urma unei recenzii scrise de Vero Budea, pe care o apreciez drept o cititoare și un autoare sinceră. Și iată că, în sfârșit, deschid cartea, această carte care m-a uluit prin discrepanța totală între previziunile mele față de subiect și subiectul în sine. 

Oleg Garaz e un autor cât se poate de talentat și de erudit și n-am să ascund faptul că nu voi ocoli o altă carte de literatură scrisă de acesta, dacă va mai apărea (momentan, aceasta e singura, autorul publicând volume de specialitate, până acum).

Originar din Republica Moldova, stabilit la Cluj, muzicolog de profesie, Oleg Garaz propune o călătorie înlăuntrul sinelui său și al alter ego-ului său. Un itinerariu spre amintirile sale ,traumele sale, cei doi ani petrecuți în serviciul militar sovietic (1984-1986). Volumul e un compendiu scris cu erudiție și atenție de un artist.  „Territoria” nu e un roman, e mai degrabă un ciclu de respirații literare. 

Cartea conține trei părți (Tatuajele tatălui meu; Totemul; Territoria), trei etape din viața personajului-autor și a autorului-personaj prin care acesta ne dezvăluie lumile sale. Interioare, exterioare, paralele sau perpendiculare, toate căile ce compun un mozaic al ființării. 

M-am îndrăgostit de partea a doua a cărții, m-am regăsit în prima parte a acesteia și am tresărit cu uimire în ultima parte, la întâlnirea unor lumi pe care, din fericire, zic eu, n-am avut ocazia să le cunosc (socialismul și obligativitatea serviciului militar). Spre final, autorul revenea obsesiv la unele episoade, la descrieri mai mult decât asemănătoare din cadrul stagiului militar din Ucraina, fapt care m-a cam obosit un pic și mi-a mai tăiat din elan, dar cartea merită toată atenția. Sper să ajungă la cât mai mulți cititori. 

editura: Nemira

an: 2018

pagini: 211

aprecierea mea: 4*

loc de întâlnire cu cartea AICI

Acestea sînt volumele pe care am avut plăcerea să le savurez în vacanță, dar asta nu înseamnă că nu voi continua să-mi întrețin acest viciu scârbavnic, în viziunea unora, al lecturii. Sper să vă fi atras atenția măcar cu unul din cele cinci volume pe care le-am parcurs săptămânile trecute și…apropo, voi ce ați mai citit? 

Publicat de Mihai

Cotea Mihai, autor

Alătură-te conversației

1 comentariu

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: